“Happy Day for You”, ianuarie 2015/ Praga
Praga, 15 – 25 ianuarie 2015/ “Happy Day for You” – un proiect în parteneriat cu asociaţia pragheză Duha Tangram şi finanţat de Comisia Europeană prin programul Erasmus + / 2014 -2020

Nu de puţine ori, tinerii cu BII devin nişte prizonieri ai casei, traversează perioade critice cu puternice implicaţii asupra vieţii personale, sociale, ajungând chiar să îşi piardă încrederea şi respectul de sine. Manifestările BII în perioadele acute, conduc la tendinţe de autoizolare, la refuzul de a socializa şi de aceea, o mare parte din iniţiativele ASPIIR au în vedere acest aspect şi se focuseaza pe incluziunea socială, pe încurajarea comunicării, stimularea încrederii în sine şi depăşirea barierelor generate de o boală cronică sau dizabilitate.
În aceste coordonate s-a înscris şi proiectul “Happy Day for You”, 15-25 ianuarie 2015/ Praga, în cadrul căruia ASPIIR a dat o şansă unui număr de 10 tineri cu boli cronice sau alte deficienţe, precum şi sănătoşi, de a lucra timp de 10 zile alături de alţi tineri încercaţi de diverse probleme de sănătate din Spania şi Cehia.

Am participat cu toţii la ateliere de circ, am învăţat să ne ajutam, să ne respectam, să fim deschişi, să vorbim despre problemele de sănătate cu care ne confruntăm. Prin joc şi tehnici specifice circului, sub îndrumarea unor traineri specializaţi, am consolidat spiritul de echipă şi vreme de 10 zile am obtinut zâmbete, voie bună, o atmosferă propice reducerii inhibiţiilor cauzate de diverse boli sau dizabilităţi şi am construit împreună un spectacol de final. În acelaŞi timp, ne-m bucurat de frumuseţile oraşului Praga, descoperindu-i locurile pline de farmec şi de istorie.
                                                                                                      ( Isabella Grosu , coordonator)