Faptul că ne preocupă
nutriția clinică pentru pacienții cu Boli Inflamatorii Intestinale și, mai ales, pentru cei cu Sindrom de Intestin Scurt (SBS) este cunoscut încă de acum doi ani, când am pornit trenul SBS și am început demersurile pentru obținerea administrării la domiciliul a nutriției parenterale pentru pacienții SBS – demersuri ce au obținut un rezultat începând cu aplicarea noului Contractul Cadru, din 1 iulie 2023.
Ceea ce constituie, însă, o noutate, pe care o salutăm cu apreciere, este faptul că Societatea Română pentru Nutriție Clinica Enterală și Parenterală (ROSPEN) https://www.rospen.ro/ și-a aplecat atenția și a înțeles rolul ASPIIR în influențarea legislatiei privind nutriția clinică, iar anul acesta ne-am bucurat de invitația președintei ROSPEN: Prof. Dr. Ioana Grințescu și a vicepreședintei: Conf. Dr. Liliana Mirea de a participa la Simpozionul Național de Nutriție Clinică și Metabolism, in cadrul sesiunii dedicate Sindromului de Intestin Scurt, moderată de Prof. Dr. Mircea Diculescu, alături de remarcabili speakeri invitați: Conf. Dr. Nada Kozjek (Slovenia), Prof. Dr. Cora Pop, Dr. Cătălin Cârstoveanu.
Pentru că fiecare factor implicat în acordarea îngrijirii medicale și în îmbunătățirea calității vieții pacienților ce au nevoie de nutriție clinică are un rol specific: specialistul ATI, chirurgul, gastroenterologul, nutriționistul, ne-a bucurat recunoașterea de către specialiști a valorii vocii pacienților și, în cazul de față, a rolului ASPIIR în proiectarea următorilor pași care să creeze premisele formării unei structuri dedicate acordării optime a Nutriției Parenterale în SBS ( posibil după un model sloven prezentat).
ASPIIR a fost singura organizație de pacienți participantă la un simpozion național ROSPEN, din întregul istoric de 23 de ani al acestei manifestări știintifice de netăgăduită valoare științifică, iar acest parteneriat cu ROSPEN ne obligă la a demonstra, ma departe, că putem sta alături și putem avea un aport determinat pentru îmbunătațirea acordării Nutriției Clinice pentru pacienți.
Mulțumiri respectuase Doamnei Prof. Dr. Ioana Grințescu si Doamnei Conf. Dr. Liliana Mirea pentru încrederea acordată!