Despre bolile inflamatorii intestinale

Ca o consecinţă a îndelungatei preocupări pentru diagnosticul şi tratamentul bolilor inflamatorii intestinale, Prof.Dr. Liana Gheorghe va oferă o serie de informaţii utile despre aceste afecţiuni. În colaborare cu ASPIIR, vă putem îndruma către centre de interes in diagnosticul şi tratamentul acestor afecţiuni şi vă putem oferi un permanent suport informaţional, psihologic şi medical prin interacţiunea cu membrii ASPIIR şi personalul medical avizat/dedicat.

 Prof. Dr. Liana Gheorghe, şef secţia a III-a Gastroenterologie-Hepatologie din Institutul de Boli Digestive şi Transplant Hepatic Fundeni Bucureşti

CE SUNT BOLILE INFLAMATORII INTESTINALE?

• Ce reprezintă rectocolita ulcero-hemoragică şi boala Crohn ? Diagnosticul bolilor inflamatorii intestinale – care este semnificaţia şi implicaţiile ?

Dvs. sau un membru al familiei aţi fost confruntaţi cu diagnosticul de „boală inflamatorie intestinală” – rectocolită ulcero-hemoragică (colită ulcerativă) sau boală Crohn. Atât rectocolita ulcero-hemoragică, cât şi boala Crohn constau în inflamaţia cronică a mucoasei tubului digestiv, în general a intestinului şi colonului, cu anumite particularităţi anatomice şi clinice. Intestinul sau colonul afectat este tumefiat, inflamat, ulcerat, determinând manifestări (simptome) caracteristice: diaree, frecvent asociată cu mucus, puroi şi sânge în scaun, dureri abdominale, scadere în greutate, febră, astenie (oboseală), scăderea apetitului, greaţă.
Cele două denumiri sugerează porţiunea de tub digestiv afectată de inflamaţie. În rectocolita ulcero-hemoragică,inflamaţia („-ită”) afectează strict mucoasa colonului, debutând, de regulă, cu rectul şi extinzându-se la colon pe o distanţă variabilă, în funcţie de severitate (de aici denumirea de „rectocolită”)  Inflamaţia se asociază cu formarea de ulcere şi apariţia hemoragiei în scaun (de aici denumirea de „ulcero-hemoragică”). Boala Crohn a fost denumită astfel după medicul american/new-yorkez Burrill B. Crohn, care a descris pentru prima dată afecţiunea în 1932 ca inflamaţie cronică a porţiunii terminale a intestinului (ileon) – „ileită terminală”. Boala Crohn poate afecta oricare segment al tubului digestiv, de la cavitatea bucală (gură) şi până la anus. În funcţie de segmentul afectat, putem vorbi de ileită, ileo-colită, colită etc. Crohn.Între zonele afectate de inflamaţie pot exista segmente de intestin/colon normale (afectare „pe sărite”). Spre deosebire de rectocolita ulcero-hemoragică care afectează doar mucoasa colonului, boala Crohn poate afecta toate straturile peretelui intestinal – mucoasa (ce tapetează intestinul în interior), submucoasa, stratul muscular, seroasa peritoneală şi chiar ţesutul conjunctiv care înconjură intestinul. Procesul inflamator din boala Crohn poate compromite funcţiile digestive: absorbţia principiilor nutritive din alimentaţie, secreţia intestinală a substanţelor necesare pentru digestie şi tranzitul (mişcarea) conţinutului intestinal. După vindecarea inflamaţiei acute, apare cicatrizarea („repararea”) şi fibrozarea peretelui intestinal afectat. Aceasta duce la îngroşarea peretelui şi îngustarea lumenului intestinal cu încetinirea/împiedicarea tranzitului (transportului) intestinal, până la manifestări de ocluzie. Majoritatea pacienţilor cu boli inflamatorii intestinale prezintă perioade de activitate alternând cu perioade de remisiune în care sunt complet lipsiţi de simptome.

• Ce trebuie să ştiţi despre tubul digestiv şi rolul acestuia în organism ?

Tubul digestiv începe cu cavitatea bucală (gura) (Figura 1) unde alimentele sunt mestecate şi amestecate cu saliva, cu rol parţial în digestia zaharurilor (carbohidraţilor) şi grăsimilor (lipidelor). După înghiţire (deglutiţie), alimentele străbat esofagul, un tub muscular ai cărui pereţi propulsează alimentele în jos, în stomac. În stomac alimentele sunt mixate cu sucul gastric ce constă în acid, mucus şi variate enzime digestive (fermenţi), ce continuă digestia zaharurilor şi grăsimilor şi încep digestia proteinelor. În duoden alimentele se mixează cu alte secreţii digestive – bila produsă de ficat, sucul intestinal, secreţia pancreatică – cu rol în digestia finală a proteinelor, grăsimilor şi zaharurilor, care sunt astfel pregătite pentru absorbţie (asimilare) în organism, proces care are loc de-a lungul intestinului subţire.
Intestinul subţire începe la unghiul duodenal, are 3-5 m lungime. Segmentul superior al intestinului subţire se numeşte jejun; în el se absorb grăsimile, vitaminele hidro- şi liposolubile (A, K, D, E), proteinele, zaharurile, mineralele (fier, magneziu, calciu, zinc, etc). Vitamina B12 ţi acizii biliari (de care este dependentă pregătirea pentru absorbţie şi absorbţia grăsimilor) se absorb în segmentul terminal al intestinului, numit ileon. Toate aceste procese digestive sunt bine conservate în rectocolita ulcero-hemoragică, dar pot fi afectate/compromise în boala Crohn. Colonul are aproximativ 1,5 m lungime şi rol în absorbţia apei şi mineralelor, ducând la solidificarea şi creşterea consistenţei fecalelor.

• Care sunt simptomele întâlnite la pacienţii cu rectocolită ulcero-hemoragică şi boală Crohn ?

Atât rectocolita ulcero-hemoragică, cât şi boala Crohn sunt afecţiuni inflamatorii cronice intestinale. De aceea, unele simptome sunt comune ambelor afecţiuni. Cu toate acestea, există diferenţe fundamentale în manifestările clinice datorate faptului că localizarea şi severitatea inflamaţiei inflamaţiei diferă în rectocolita ulcero-hemoragica şi boala Crohn.

Manifestările generale includ: oboseala, fatigabilitatea, reducerea/pierderea apetitului, uneori febră uşoară/moderată, stare generală alterată.

Manifestările specifice se corelează direct cu prezenţa şi localizarea inflamaţiei intestinale. Ele includ: modificarea tranzitului intestinal (scaune neregulate, frecvente, ziua şi noaptea, în număr şi de volum variabil) până la diaree severă cu mucus, puroi şi sânge în amestec; dureri abdominale cu caracter de crampă sau persistente, localizate într-o anumită arie abdominală, corespunzătoare segmentului de intestin inflamat, sau difuze; greaţă şi vărsături. Dacă pierderea de sânge din scaun este în cantitate mică şi persistentă (aşa numita hemoragie intestinală „ocultă”, care nu poate fi observată cu ochiul liber), ea poate fi pusă în evidenţă cu teste speciale pentru hemoragii oculte în fecale şi se soldează cu anemie.
Atât în rectocolita ulcero-hemoragică, cât şi în boala Crohn numeroase alte organe pot fi afectate în cadrul unui proces inflamator sistemic (general). Cele mai frecvente manifestări extraintestinale bolilor inflamatorii intestinale sunt : inflamaţia articulaţiilor mari sau mici ale mâinilor şi picioarelor, coloanei vertbrale şi pelvisului („artrită”) cu dureri şi limitarea mobilităţii articulaţiilor afectate, inflamaţia oculară, îndeosebi a irisului şi conjunctivei, inflamaţia tegumentului şi ţesutului gras subcutanat de la nivelul extremităţilor (mâini, picioare) determinând „eritem nodos” (zone nodulare tumefiate, roşii, dureroase) sau inflamaţia şi necrozarea tegumentului  („pyoderma gangrenosum”), inflamaţia nespecifică a ficatului („hepatită”) sau căilor biliare („colangită”), tromboze venoase etc.

Rectocolita ulcero-hemoragică, afectând strict colonul, determină, în perioada de activitate, diaree cu mucus, puroi şi sânge. Severitatea diareei depinde de severitatea şi extensia inflamaţiei: atunci când întreg colonul este afectat („pancolită”) pacienţii pot prezenta 10-20 scaune/zi, apoase, diurn şi nocturn, cu sânge abundent şi mucus. Dacă este afectată numai porţiunea terminală a colonului (rectul şi sigmoidul) („rectosigmoidită”), scaunele sunt mai solide, cu striuri de sânge, iar pacienţii prezintă „tenesme rectale” (senzaţii frecvente de scaun neurmate de emisia de fecale), senzaţia de scaun imperios sau incomplet (prin inflamaţia rectului).

Boala Crohn poate afecta atât intestinul, cât şi colonul. Datorită localizării limitate şi segmentare, în stadiile iniţiale, diareea poate să lipsească. Frecvent, datorită lumenului intestinal inflamat şi îngustat, este întâlnită durerea abdominală. Numeroşi pacienţi sunt operaţi pentru această simptomatologie cu suspiciunea de „apendicită acută” sau „tumoră de colon” (dacă segmentul intestinal inflamat se palpează), diagnosticul de boală Crohn fiind stabilit postoperator, prin examenul histologic al piesei de rezecţie intestinală. Boala Crohn se poate asocia cu deficit ponderal important, denutriţie sau variate deficienţe nutriţionale. Atunci când inflamaţia afectează regiunea anusului, se formează fistule (comunicări anormale între lumenul intestinului şi un alt organ sau tegument) ce drenează continuu/intermitent un material purulent şi abcese perianale; ele pot deforma anatomia regiunii din jurul anusului provocând pacienţilor durere/disconfort local, anomalii urinare, tulburări ale activităţii sexuale, probleme psihologice majore.

• Care sunt cauzele bolilor inflamatorii intestinale ?

În ultimii ani s-au făcut progrese remarcabile în înţelegerea cauzelor şi mecanismelor care stau la baza apariţiei şi perpetuării inflamaţiei intestinale. Cercetătorii sunt acum convinşi că bolile inflamatorii intestinale sunt determinate de interacţiunea complexă a 3 factori: genetici (predispoziţia genetică a unei persoane de a dezvolta una dintre cele 2 afecţiuni), imunologici (reacţia anormală a sistemului imunitar al unei persoane la flora bacteriană normală a intestinului pe care nu o mai recunoaşte ca atare şi nu o mai „tolerează”, dezvoltând un răspuns inflamator împotriva acesteia) şi de mediu (virusuri, bacterii, compuşi din dietă sunt consideraţi factori iniţiatori ai răspunsului imunologic-inflamator anormal la persoanele predispuse genetic).
În mod curent, testele genetice şi imunologice actualmente disponibile nu au utilitate practică  pentru diagnosticul bolilor inflamatorii intestinale, fiind utilizate doar în scop de cercetare.

• Cine poate fi prezenta/dezvolta rectocolită ulcero-hemoragică şi boală Crohn?

Bolile inflamatorii intestinale, rectocolita ulcero-hemoragică şi boala Crohn, pot afecta ambele sexe, orice rasă sau grup etnic, la orice vârstă (chiar şi copiii şi adolescenţii). Cele două afecţiuni sunt diagnosticate frecvent la adultul tânăr (între 20 şi 40 de ani).
Sunt răspândite pe întreg mapamondul, dar sunt mai frecvente în ţările dezvoltate, cu diete de tip „vestic” (alimentaţie bogată în zaharuri, prelucrată termic excesiv, săracă în fibre alimentare, fructe şi legume crude). Sunt afectate îndeosebi persoane tinere, sedentare, lucrând excesiv în spaţii închise. Incidenţa rectocolitei ulcero-hemoragice este staţionară, în timp ce incidenţa bolii Crohn se află în creştere în întreaga lume.
Fumatul afectează în mod diferit riscul pentru cele două afecţiuni; în timp ce boala Crohn este mai frecventă şi mai severă printre fumători, fumatul pare a avea un rol protector pentru persoanele cu rectocolită ulcero-hemoragică (boala este mai rară, iar activitatea inflamatorie mai usoară printre fumători).
În România, incidenţa bolilor inflamatorii intestinale este redusă comparativ cu nord-vestul Europei, dar se află în creştere, probabil ca urmare a schimbărilor din societate şi alimentaţie. Un studiu epidemiologic condus de Societatea Română de Endoscopie Digestivă 2002-2003 a relevat o prevalenţă (suma pacienţilor noi şi vechi diagnosticaţi în principalele centre de endoscopie digestivă din România) de 2.42/100,000 loc, respectiv 1,51/100,000 loc a rectocolitei ulcero-hemoragice, respectiv bolii Crohn.
O atenţie deosebită trebuie acordată diagnosticului şi tratamentului precoce al copiilor şi adolescenţilor, deoarece inflamaţia intestinală netratată poate duce la întârzierea creşterii, pubertate întârziată, scădere în greutate şi denutriţie, reducerea capacităţii de efort, scăderea performanţelor şcolare/intelectuale, o stare de oboseala cronică şi tendinţa de limitare a activităţii, cu importante implicaţii în educaţie şi carieră.

• Care sunt metodele de examinare pentru confirmarea diagnosticului de rectocolită ulcero-hemoragică şi boală Crohn ?

Medicul în grija căruia sunteţi vă va cere acordul pentru efectuarea unei suite de investigaţii destinate 1) confirmării diagnosticului şi excluderii altor cauze ale simptomatologiei pe care o prezentaţi, 2) determinării tipului, localizării şi extensei afecţiunii intestinale, 3) determinării manifestărilor extraintestinale (artrite etc), complicaţiilor şi consecinţelor acesteia (anemie etc.) şi 4) urmăririi evoluţiei afecţiunii.
Aceste investigaţii cuprind: examenul clinic obiectiv, analize de laborator, examenul ecografic abdominal, examene endoscopice şi radiologice.

Prin palpare, percuţie şi auscultaţie cu stetoscopul (examen clinic), medicul va examina cu atenţie întregul organism, îndeosebi, abdomenul. La examenul abdomenului, acesta va încerca să descopere zonele dureroase şi eventuale mase inflamatorii abdominale palpabile. Va fi apreciată strarea de nutriţie şi vor fi atent examinate articulaţiile, tegumentul, mucoasele, ochii etc. De asemenea, medicul vă va propune un examen atent al regiunii perianale, precum şi examenul digital al rectului numit „tuşeu rectal” (degetul examinatorului protejat cu manuşă va fi introdus în rect pentru aprecierea inflamaţiei, ulceraţiilor şi pierderilor de sânge rectale).

Principalele analize de laborator sunt: hemograma (hemoglobina şi numărul globulelor roşii, numărul şi proporţia globulelor albe, numărul trombocitelor sau plachetelor sanguine), viteza de sedimentare a eritrocitelor (VSH), proteina C reactivă – destinate evidenţierii semnelor de inflamaţie; sideremia (concentraţia fierului în sânge), electroliţii serici (sodiu, potasiu, clor, calciu, magneziu), oligominerale (minerale aflate în cantităţi mici în ser: zinc), vitaminele serice (vitamina B12, folaţii, vitamina D) – destinate evaluării procesului de absorbţie a nutrimentelor; examene din urină şi fecale.

Ecografia abdominală este cea mai simplă şi inofensivă metodă de examinare a abdomenului. Acurateaţea ecografiei abdominale pentru detectarea şi caracterizarea leziunile intestinale specifice rectocolitei ulcero-hemoragice şi bolii Crohn este limitată. Peretele intestinal inflamat, îngroşat şi îngustarea (stenoza) lumenului intestinal pot fi puse în evidenţă prin examinare ecografică.
Pentru evaluarea tipului, localizării şi extensiei afecţiunii inflamatorii intestinale sunt utilizate endoscopia digestivă cu/fără examen histologic şi examenele radiologice.

Endoscopia este o metodă optică ce permite vizualizarea directă, din interior, a organelor cavitare abdominale. Endoscopul este un instrument tubular flexibil cu diametrul de 9-12 mm, având la extremitatea cu care este introdus în organism un sistem optic integrat, conectat la un mănunchi de fibre optice; acestea transmit lumina în interiorul organului examinat şi capteaz imaginea obţinută şi o transmit unui monitor TV (videoendoscoape). Endoscopul are şi un „canal de lucru” prin care pot fi introduse diferite instrumente pentru biopsii destinate examenului histologic şi manevre terapeutice. Introducerea endoscopului prin cavitatea bucală (endoscopia digestivă superioară) permite vizualizarea esofagului, stomacului, duodenului şi, cu intrumentar adecvat (enteroscop, videocapsulă), a intestinului subţire. Introducerea endoscopului prin anus (endoscopia digestivă inferioară) permite vizualizarea colonului şi a unui segment variabil de intestin terminal (ileon). Capsula endoscopică este o metodă relativ nouă care constă în înghiţirea unei videocapsule ce permite vizualizarea şi înregistrarea imaginilor endoscopice (fără posibilitate de biopsie) în timpul tranzitului prin tubul digestiv uman. Ecoendoscopia constă în examinarea ecografică prin intermediului unui endoscop a peretelui unor variate segmente digestive.
Endoscopia digestivă se efectuează după o pregătire specifică fiecărei examinări (absenţa consumului de alimente şi lichide, administrare de laxative) şi asociază cu un disconfort variabil. Pentru a oferi un confort maxim pacientului şi condiţii bune de examinare endoscopistului, endoscopia digestivă superioară se efectuează cu anestezie locală oro-faringeală, iar endoscopia digestivă inferioară (colonoscopia) se efectuează, preferabil, sub anestezie generală.
Examinarea endoscopică asociată cu examen histologic permite confirmarea inflamaţiei, tipului, extensiei şi severităţii acesteia. Diferenţierea rectocolitei ulcero-hemoragice de boala Crohn este posibilă prin aceste metode în peste 90% din cazuri.

Examenul radiologic reprezintă o altă modalitate de examinare a tubului digestiv. Metoda utilizează o substanţă de contrast pentru a evalua „relieful” intern al tubului digestiv (mucoasa). Are avantajul de a putea examina toate segmentele tubului digestiv prin explorari specifice (examen radiologic tubului digestiv superior prin administrarea substanţei de contrast pe cale orală; enteroclisma – examinarea intestinului subţire prin administrarea substanţei de contrast printr-un tub introdus prin cavitatea bucală în intestinul proximal;  irigografia – examenul radiologic al colonului prin introducerea substanţei de contrast prin anus). Examenul radiologic este utilizat, în general, pentru examinarea tubului digestiv acolo unde endoscopia nu este disponibilă (endoscopia şi examenul radiologic pot fi utilizate complementar), precum şi pentru examinarea segmentelor digestive la care accesul endoscopic este limitat şi necesită tehnici speciale (exemplu: videocapsula, enteroscopia – pentru examinarea intestinului subţire).

Rezonanţa magnetică nucleară (RMN) poate evalua variate segmente ale tubului digestiv după administrarea unei substanţe de contrast pe cale orală. Este o metodă cu acurateţe bună şi lipsită de riscul iradierii.

Computer tomografia (CT) este utilă pentru evaluarea peretelui intestinal, abceselor, fistulelor. Spre deosebire de RMN, se asociază cu o doză de iradiere al cărei efect cumulativ reprezintă un risc pentru pacient.

Principalele probleme care pot să apară în evoluţia pacienţilor cu boli inflamatorii intestinale sunt: 1) urmărirea evoluţiei (cursului) bolii, 2) fistulele şi abcesele, 3) osteoporoza, 4) bolile inflamatorii intestinale la copii şi adolescenţi, 5) riscul de cancer colonic, 6) stresul psihic, 7) disconfortul, disabilităţile legate de boală, scăderea calităţii vieţii, probleme vocaţionale şi profesionale, 8) activitatea sexuală, 9) factori genetici, activitatea reproductivă şi sarcina, 10) „stoma” abdominală (deschiderea artificială a intestinului la nivelul abdomenului).

1)Urmărirea cursului bolii
Rectocolita ulcero-hemoragică şi boala Crohn sunt afecţiuni cronice, caracterizate prin perioade de activitate şi remisiune, ce afectează întrega viaţă a unei persoane, grevate de riscul complicaţiilor pe termen scurt şi lung. Cea mai bună modalitate de a controla aceste afecţiuni, a menţine o bună calitate a vieţii şi a evita complicaţiile, este controlul periodic la medic. Acesta va recunoaşte precoce reactivarea bolii, complicaţiile, va indica investigaţiile necesare şi va institui tratamentul adecvat.
Discutaţi cu medicul Dvs. curant prognosticul individual, respectaţi programările pentru controalele periodice şi respectaţi tratamentul indicat.

2) Fistulele şi abcesele
Aproximativ o treime dintre pacienţii cu boală Crohn dezvoltă fistule şi abcese – complicaţii redutabile în evoluţia bolii Crohn. Fistulele reprezintă comunicări anormale între diverse segmente ale tubului digestiv şi alte organe (alte anse de intestin, vezica urinară, vagin, tegument etc). Zona cea mai afectată este regiunea perianală unde fistulele pot fi multiple, complexe, cu drenaj abundent şi fenomene inflamatorii locale. Investigaţiile recomandate în aceste cazuri sunt complexe: CT, RMN, ecoendoscopia, rectoscopia, examenul chirurgical transanal.
Tratamentul fistulelor depinde de activitatea şi complexitatea acestora şi cuprinde: antibiotice, imunosupresoare (azatioprina), agenţi biologici (infliximab), intervenţie chirugicală.

3)Osteoporoza

Aproximativ 50% din pacienţii cu boli inflamatorii intestinale, îndeosebi pacienţii cu boală Crohn şi cei trataţi timp îndelungat cu cortizon, prezintă reducerea densităţii minerale osoase; aceasta poate fi uşoară sau severă. Densitatea osoasă este evaluată prin osteodensitometrie ce expune pacientul la doze mici de iradiere. Tratamentul formelor uşoare constă în administrare de calciu şi vitamina D. În formele severe sunt recomandaţi bifosfonaţi (medicamente care inhibă distrucţia osoasă) asociaţi cu calciu şi vitamina D.

4) Bolile inflamatorii intestinale la copii şi adolescenţi
Frecvenţa bolilor inflamatorii intestinale la copii şi adolescenţi este în creştere. La tineri, bolile inflamatorii intestinale crează probleme suplimentare prin perturbarea creşterii, dezvoltării şi maturării sexuale a acestora. Medicamentele administrate pentru controlul afecţiunii sau intervenţiile chirurgicale, atunci când se impun, pot afecta dezvoltarea fizică, echilibrul psihologic şi performanţele şcolare. O cooperare strânsă între familie, educatori, psiholog şi medicul curant este esenţială.

5) Riscul de cancer colorectal
Riscul de cancer colorectal este asociat cu procesul inflamator cronic intestinal. Riscul crescut se asociază cu boala extinsă, evoluţia îndelungată (de peste 8-10 ani) şi debutul precoce. Singura modalitate de a preveni dezvoltarea cancerului şi diagnosticul tardiv al acestuia este efectuarea cu regularitate a unei colonoscopii de control la fiecare 1-2 ani, cu biopsii etajate prelevate de la nivelul întregului colon, insistând asupra stenozelor şi maselor lezionale.

6) Stresul psihic
Confruntarea cu diagnosticul unei afecţiuni cronice, cu o evoluţie imprevizibilă, grevată de numeroase complicaţii pe termen lung, afectează sentimentul de siguranţă de sine, de încredere, dorinţă de reuşită şi psihologia oricărui pacient. Vă veţi simţi mai sigur încercând să respectţi următoarele reguli:

Regula nr. 1
Trebuie să înfruntaţi  situaţia, să vă cunoaşteţi foarte bine afecţiunea, simptomele. Acceptaţi diagnosticul şi încercaţi să controlaţi situaţia.

Regula nr. 2
Nu lăsaţi boala să vă controleze. Cei care privesc situaţia cu disperare, lipsă de curaj, într-o perspectivă sumbră, vor suferi mai mult din cauza afecţiunii. Încercaţi să aveţi o viaţă domestică, socială şi profesională normală. Apelaţi la familie, grupuri de pacienţi, medici şi psihologi dedicaţi ori de câte ori simţiţi nevoia de a fi re-motivat şi re-asigurat de corectitudinea acţiunilor Dvs.

Regula nr. 3
Respectaţi schemele terapeutice şi controalele programate. Contactaţi medicul ori de câte ori simptomatologia se modifică.

7) Disconfortul, disabilităţile legate de boală, scăderea calităţii vieţii, probleme vocaţionale şi profesionale, activitatea recreativă
În fazele active ale bolii, este afectată calitatea vieţii în toate componentele ei (capacitatea de efort, activitatea cotidiană, plăcerea de a ieşi cu prietenii, activitatea profesională etc). Având în vedere cursul cronic al bolii, cu perioade de activitate şi remisiune, trebuie să fiţi pregătit pentru limitările impuse de aceste situaţii. Toate opţiunile profesionale rămân deschise pacienţilor cu boli inflamatorii intestinale. Conversia profesională este rareori necesară. Prezenţa abceselor, fistulelor sau intervenţiile chirurgicale limitează suplimentar activitatea, îndeosebi capacitatea de efort fizic. Cu excepţia sportului de mare performanţă, orice formă de activitate fizică este recomandată. În particular, în cazul pacienţilor trataţi cu cortizon, este necesar exerciţiul fizic regulat pentru întreţinerea musculaturii, articulaţiilor şi sistemului osos. Adolescenţii trebuie să orientaţi vocaţional şi profesional.
Pacienţii trataţi pe termen lung cu metronidazol trebuie să evite expunerea solară şi consumul de alcool. Creşterea în greutate şi consumul de alcool asociate cu steatoza hepatică trebuie evitate de cître pacienţii trataţi cu metotrexat.

8) Activitatea sexuală
Nu există restricţii specifice impuse pacienţilor cu boli inflamatorii intestinale. Activitatea sexuală este redusă în mod spontan în timpul perioadelor de activitate inflamatorie. La femei, mecanismele naturale de conservare a energiei şi resurselor pot determina amenoreea (oprirea temporară a menstruaţiei).
Prezenţa bolii perianale (fistule, abcese) la pacienţii cu boală Crohn poate afecta organele genitale interne şi externe, determinând restricţii sexuale de natură mecanică şi psihologică. Această situaţie necesită o consultaţie medicală promptă şi pertinentă, tratament şi urmărire medicală atentă.

9) Factori genetici, activitatea reproductivă şi sarcina
Există o predispoziţie genetică pentru dezvoltarea bolilor inflamatorii intestinale dar probabilitatea de a moşteni această predispoziţie este redusă. De aceea, sfatul genetic şi considerarea posibilităţii de a nu procrea nu este necesară la pacienţii cu boală Crohn sau rectocolită ulcero-hemoragică.
Este posibil ca femeile cu boli inflamatorii intestinale să rămână însărcinate, să ducă cu bine la termen sarcina şi dea naştere unor feţi normali?
Decizia de a procrea este individuală şi trebuie discutată cu fiecare pacient(ă)/cuplu afectat de boala Crohn sau rectocolita ulcero-hemoragică. Planificarea sarcinii este extrem de importantă, astfel încât ea să nu apară în perioadele de intensă activitate inflamatorie sau în contextul terapiei cu agenţi nesiguri din punct de vedere al inocuităţii în cursul sarcinii (azatioprina, metotrexat). Este necesar să subliniem că sarcina nu afectează negativ evoluţia bolilor inflamatorii intestinale cu condiţia ca boala intestinală să nu fie activă în momentul concepţiei. Urmărirea atentă a pacientelor cu boli inflamatorii intestinale în cursul sarcinii este absolut necesară şi va fi realizată în echipă de către gastroenterolog şi ginecolog-obstetrician. Perioadele de activitate apărute în cursul sarcinii pot fi tratate cu cortizon, 5-ASA, infliximab. Este de dorit ca în primul trimestru de sarcină să fie evitate toate medicamentele care nu sunt absolut necesare. Tratamentul de întreţinere trebuie continuat în cazul pacientelor aflate în remisiune la momentul concepţiei, fiind cu mult mai importantă menţinerea bolii în remisiune comparativ cu riscul incert al acestor medicamente asupra dezvoltării embrio-fetale. O formă adecvată de contracepţie, aleasă împreună cu specialistul ginecolog, trebuie recomandată tuturor pacientelor aflate sub tratament cu azatioprină. Femeile cu boli inflamatorii intestinale pot naşte natural sau prin operaţie cezariană, cea din urmă fiind recomandată îndeosebi în cazul existenţei unor fistule/cicatrici perianale.Feţii născuţi de mame cu boli inflamatorii intestinale cu activitate inflamatorie controlată pe parcursul sarcinii, dau naştere unor feţi sănătoşi, cu dezvoltare staturo-ponderală ce nu diferă substanţial de cele ale nou-născuţilor din mame fără boli inflamatorii.

10) Viaţa cu „stomă” abdominală
Tehnciile chirurgicale existente fac posibilă rezecţia (îndepărtarea) totală a rectului şi colonului cu crearea unui orificiu artificial al intestinului la nivelul abdomenului. Acest tip de intervenţie este din ce în ce mai rar întâlnit, fiind înlocuit cu anastomoza ileo-anală cu rezervor ileal. Crearea temporară a unei „stome” poate fi necesară pentru a pune în repaus intetinul şi a permite stingerea activităţii inflamatorii; această stomă temporară este închisă după aproximativ 6 luni. Stomele şi dispozitivele moderne de contenţie fac activitatea cotidiană posibilă, fără restricţii majore, inclusiv activitatea sportivă şi sexuală. Contactul permanent cu o asistentă dedicată, precum şi cu grupurile de pacienţi specifice este esesnţială pentru depăşirea dificultăţilor medicale şi psihologice.