Centru dedicat pacienților cu boli inflamatorii intestinale, 2018

Centru dedicat pacienților cu boli inflamatorii intestinale în cadrul Spitalului Județean de Urgență „ Sf.Apostol Andrei” din Constanța

In 8 mai 2018

Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța a găzduit evenimentul de lansare al celuil de-al treilea centru dedicat pacienților cu boli inflamatorii intestinale din România: după cele deschise anul trecut, la București și Cluj-Napoca. Nevoia unor astfel de centre a fost subliniata, in repetate randuri , de catre Asociatia ASPIIR si de catre pacienti, in general; iar deschiderea Centrului Dedicat Pacienților cu Boli Inflamatorii Intestinale din Constanta este o inițiativă a Asociației Persoanelor cu Boli Inflamatorii Intestinale și stomizaților din România (ASPIIR), în parteneriat cu Clubul Român pentru Boala Crohn și Colită Ulcerativă (RCCC) și Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța.
a declarat Prof. Univ. Dr.

Eugen Dumitru

Coordonator Compartiment de Gastroenterologie și Endoscopie Digestivă
Prin inaugurarea CDPBII Constanța vom oferi pacienților cu boli inflamatorii intestinale acces la cel mai bun standard de diagnostic, tratament și îngrijire, printr-o abordare multidisciplinară, integrată, centrată pe pacient. Pacienții care suferă de afecțiuni precum boala Crohn (BC) și rectocolita ulcero-hemoragică (RCUH) au nevoi foarte complexe, care diferă în funcție de stadiul și momentul de diagnostic al bolii, vârstă sau starea generală de sănătate. În cadrul centrelor dedicate, pacienții cu BII primesc servicii medicale personalizate, care țin cont de aceste nevoi și care sunt adaptate permanent în funcție de răspunsul pacientului la tratament și de evoluția lui. Mai mult decât atât, la îngrijirea pacientului contribuie echipe multidisciplinare, care stabilesc împreună terapia fiecărui pacient și planul de îngrijire al acestuia.
a declarat

Isabella Grosu

Președintele Asociației Persoanelor cu Boli Inflamatorii Intestinale (ASPIIR)
Pentru pacientul cu BII, un centru dedicat prezintă numeroase beneficii și avantaje, începând cu faptul că există un circuit eficient parcurs de pacient, ceea ce reduce din timpul și birocrația care însoțesc de obicei parcursul pacientului de la primele simptome, până la diagnostic și tratament. Apoi, fiecare pacient beneficiază de o îngrijire personalizată, este informat permanent cu privire la deciziile medicale care-l privesc și are acces la consiliere psihologică și pe partea de nutriție. Pentru pacientul care suferă de BII, o boală invalidantă, cu un impact major asupra vieții personale, profesionale și de familie, faptul că poate beneficia de tot sprijinul necesar, printr-o singură vizită, într-un singur loc, este un aspect deosebit de important, care poate face diferența în evoluția bolii.
Povestea pacienților prezenți la eveniment și conștientizarea efectelor dramatice pe care BII le au asupra celor afectați au constituit cea mai buna justificare pentru nevoia unei rețele de centre de excelența in ingrijire BII in România, centre care sa cuprindă specialiști gastroenterologi, chirurgi, dermatolgi, infectioniști, pneumologi, reumatologi, precum și din alte specializări interesate in patologia si manifestările extraintestinale sau complicațiile in BII.