100 de Companii pentru BII – 2021

Ziua Mondială a luptei împotriva Bolilor Inflamatorii Intestinale 2021 – Lansarea campaniei “100 de companii pentru BII”

Bolile Inflamatorii Intestinale pot avea un impact major asupra alegerii unui loc de muncă și asupra rezultatelor profesionale, arată datele studiului Pacienții cu Boli Inflamatorii Intestinale și provocările de la locul de muncă, derulat în perioada mai 2021 pe un număr de 70 de pacienți cu Boli Inflamatorii Intestinale, majoritatea cu vârste între 25 și 45 de ani, angajați în sectorul public sau privat.

  • Peste 54% dintre pacienții cu Boli Inflamatorii Intestinale declară că boala de care suferă le-a afectat alegerile privind traseul profesional, în timp ce peste 29% au fost nevoiți să renunțe la un loc de muncă din cauza afecțiunii intestinale.
  • Cele mai importante provocări cu care se confruntă la locul de muncă sunt nevoia de a lipsi în unele zile (67%), nevoia unui program fexibil (40%), nevoia unui spațiu de lucru adecvat – birou individual, toaletă individuală (40%), nevoia de a lucra de acasă (30%), stigma colegilor (14%).
  • Cu privire la relația cu angajatorul, peste 71% dintre pacienți spun au discutat cu acesta despre boala de care suferă, însă doar 40% au discutat și despre condițiile de care ar avea nevoie la muncă pentru a putea performa. La fel, dacă 56% consideră că angajatorul lor este deschis în a le înțelege nevoile, doar 31% spun că angajatorul ar face un pas în plus, de a lua măsuri pentru adaptarea spațiului de lucru, mediului de lucru și programului la nevoile pacientului. În cazul celor care au ales să nu discute cu angajatorul despre boala de care suferă, principalele motive sunt teama de discriminare, teama de a nu pierde locul de muncă, teama de a nu fi înțeles.

Pornind de la acest studiu, cu ocazia Zilei Mondiale a luptei împotriva Bolilor Inflamatorii Intestinale (BII), marcată pe 19 mai, Asociaţia Persoanelor cu Boli Inflamatorii Intestinale din România (ASPIIR), Societatea Română de Gastroenterologie și Hepatologie (SRGH) și Clubul Român pentru Boala Crohn şi Colită Ulcerativă (RCCC) au lansat campania „100 de Companii pentru BII”, care își propune să discute public despre impactul BII la locul de muncă și să determine cât mai mulți angajatori să ofere un cadru de lucru adecvat pacienților cronici în general și specific pacienților cu Boli Inflamatorii Intestinale.

Pacienții cu Boli Inflamatorii Intestinale au de regulă un profil psihosocial și educațional special. Sunt pacienți tineri, foarte preocupați de a performa la locul de muncă, sunt pacienți în cea mai mare parte intelectuali, bun camarazi, preocupați de tot ceea ce înseamnă igienă. Angajatorii ar trebui să cunoscă toate aceste lucruri și faptul că, în puseele de activitate ale bolii, au nevoie de înțelegere și condiții speciale”, a declarat Prof. Dr. Cristian Gheorghe, președintele Societății Române de Gatroenterologie și Hepatologie.

Prin această campanie, ne-am dorit să înțelegem direct de la pacienți acele măsuri de care au nevoie pentru a putea rămâne activi la locul de muncă și pentru a performa. Toate aceste măsuri se regăsesc în ghidul manifest publicat pe site-ul ASPIIR (https://aspiir.ro/manifesto/). Dorim să convingem cât mai multe companii să semneze acest document și pe mai departe să vedem ce putem modifica împreună pentru o viață profesională mai bună pentru pacienții cronici în general și specific pentru pacienții cu Boli Inflamatorii Intestinale”, a declarat Isabella Grosu, președinte ASPIIR. Dezbaterea live care a avut loc cu prilejul lansării campaniei, la care au participat Prof. Dr. Cristian Gheorghe, Prof. Dr. Dan Gheonea, Prof. Dr. Mircea Diculescu, Prof. Dr. Daniela Dobru, Conf Dr. Diana Loreta Păun – consilier prezidențial, Raluca Pârvu – BPI Group:

Dezbaterea live care a avut loc cu prilejul lansării campaniei, la care au participat Prof. Dr. Cristian Gheorghe, Prof. Dr. Dan Gheonea, Prof. Dr. Mircea Diculescu, Prof. Dr. Daniela Dobru, Conf Dr. Diana Loreta Păun – consilier prezidențial, Raluca Pârvu – BPI Group:

Povestea a trei persoane cu Boli Inflamatorii Intestinale despre provocările sociale și profesionale:

Mesajul video al Prof. Dr. Cristian Gheorghe, Președinte SRGH

Tot cu ocazia Zilei Mondiale a luptei împotriva Bolilor Inflamatorii Intestinale, clădirea Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București a fost iluminată în culoarea violet, în semn de susținere pentru pacienții cu BII.